Hiena pătată este cel mai răspândit carnivor de talie mare din Africa. Trăiește în savanele deschise și în zonele cu tufișuri de la sud de Sahara. Aspectul său amintește de cel al unui câine: are botul alungit, iar blana gălbuie este acoperită cu pete ovale mai închise la culoare. Membrele anterioare sunt mai lungi decât cele posterioare, astfel încât spatele său este înclinat, ceea ce îi conferă un mers caracteristic.

Multă vreme, hienele au fost judecate numai pe baza aspectului lor neobișnuit și a unor observații superficiale asupra comportamentului. Erau considerate exclusiv necrofage, iar sunetele lor erau interpretate drept un râs diabolic. Cercetările mai amănunțite au demonstrat însă că, deși consumă și hoituri – având astfel un rol esențial în îndepărtarea resturilor animale – și uneori chiar dezgroapă cadavre umane, hienele pătate sunt și vânători foarte eficienți, mai ales atunci când acționează în grup. Principalele lor prăzi sunt antilopele gnu, zebrele și antilopele de talie mai mică.

Hiena pătată nu este doar rapidă, ci și un vânător extrem de perseverent. Poate menține pe distanțe considerabile viteze de până la 60 de kilometri pe oră. A fost observată chiar și o hienă care și-a urmărit prada pe o distanță de 24 de kilometri. Maxilarele sale se numără printre cele mai puternice ale mamiferelor terestre, iar dinții pot zdrobi chiar și oasele groase.

Hienele trăiesc în grupuri sociale centrate în jurul femelelor. Un clan poate fi alcătuit din până la 130 de exemplare, femelele ocupând pozițiile dominante. Rangul social este foarte important, iar puii „moștenesc” chiar și statutul mamei lor. Specia prezintă dimorfism sexual, însă, spre deosebire de majoritatea mamiferelor, femelele hienelor pătate sunt mai mari și mai puternice decât masculii.

Femelele sunt și mult mai agresive decât masculii și prezintă niveluri mai ridicate de hormoni androgeni. De acest lucru este legată una dintre cele mai neobișnuite caracteristici ale speciei: organele genitale externe ale celor două sexe sunt foarte asemănătoare. Organul genital extern al femelei seamănă cu cel al masculului, motiv pentru care, în Antichitate, hienele erau considerate hermafrodite. Din cauza anatomiei lor deosebite, atât împerecherea, cât și nașterea sunt dificile

După o perioadă de gestație de aproximativ trei luni și jumătate până la patru luni, femela naște 1–4 pui bine dezvoltați, care vin pe lume cu ochii deschiși. Puii sunt extrem de agresivi și pot începe aproape imediat să se lupte între ei pentru accesul la laptele matern. Conflictele mortale între frați nu sunt neobișnuite.

Hiena pătată mai este numită și „hiena care râde”, datorită sunetelor sale asemănătoare râsului uman. Acestea nu exprimă însă buna dispoziție, ci pot indica frustrare sau pot servi drept semnal de ajutor. Pot fi auzite și în timpul disputelor pentru hrană, când contribuie la comunicarea rangului social și la stabilirea exemplarelor care au prioritate la hrană.

Hienele pătate sunt prezentate adesea într-o lumină negativă. În filmul de animație Regele Leu, de exemplu, apar drept dușmanii răi și vicleni ai leilor. Este însă interesant că, în realitate, leii fură prada hienelor mai des decât hienele fură de la lei. Conflictele dintre cele două specii sunt inevitabile, deoarece trăiesc în aceleași habitate și consumă aceeași hrană, fiind astfel rivale naturale.

Hienele pătate sunt deosebit de inteligente, iar capacitatea lor de rezolvare a problemelor rivalizează cu cea a anumitor primate. Pot coopera în timpul vânătorii și chiar își pot schimba strategia. Sunt capabile să estimeze dimensiunea unui grup rival care le pătrunde pe teritoriu și pornesc la contraatac numai atunci când au o superioritate numerică evidentă și confruntarea nu riscă să provoace pierderi mari în cadrul clanului. În general, se poate spune că evită conflictele inutile.

Datorită capacității lor remarcabile de adaptare, hienele pătate nu sunt considerate în prezent o specie amenințată.