Suricatele trăiesc în regiunile deschise, uscate, stâncoase și acoperite cu tufișuri din sudul Africii. Formează grupuri de 20–30 de exemplare, alcătuite de obicei din două sau trei familii. Își construiesc adăposturile sub pământ, săpând sisteme întinse de tuneluri și încăperi. Dorm în aceste vizuini, își aduc puii pe lume în interiorul lor și tot aici se refugiază în caz de pericol.

Unii dușmani pot pătrunde chiar și în vizuini, astfel că spiritul de echipă și apărarea bine organizată pot avea un rol vital. În timp ce ceilalți membri ai grupului întrețin tunelurile, caută hrană, se odihnesc sau se joacă, un exemplar este desemnat să stea de pază. Acesta se poziționează într-un punct mai înalt, supraveghează împrejurimile, cercetează cerul și își avertizează tovarășii dacă se apropie un prădător.

Atunci când sunt amenințate, suricatele nu fug întotdeauna. Uneori se aliniază pentru a se apăra. Dacă întâlnesc un grup rival sau un prădător, pot începe imediat să sape, ridicând un nor mare de praf. De asemenea, se pot lipi strâns unele de altele, își zbârlesc blana și își alungesc corpul pentru a părea cât mai mari. În punctul culminant al acestei demonstrații intimidante, întregul grup sare în aer și mârâie.

Suricata are o caracteristică prin care se deosebește de ceilalți membri ai familiei mangustelor: labele din față au numai patru degete, fiecare terminându-se cu o gheară lungă și puternică. Această particularitate o face deosebit de bine adaptată pentru săpat.

Blana de pe abdomen este mai rară și mai deschisă la culoare decât cea de pe restul corpului, având un rol important în reglarea temperaturii corporale. Când dorește să se încălzească, suricata își îndreaptă abdomenul către soare. Când vrea să se răcorească, se întinde cu burta pe solul rece. Pe spate prezintă un desen dungat caracteristic, diferit la fiecare exemplar, astfel că nu există două suricate perfect identice.

Suricatele sunt în principal carnivore și consumă mai ales insecte, precum termite și gândaci. Se hrănesc și cu reptile mici și ouă și nu evită nici măcar scorpionii, pe care îi neutralizează cu îndemânare înainte de a-i mânca.

Fiecare familie din cadrul coloniei este condusă de o pereche alfa. Numai perechea dominantă se reproduce, însă toți membrii grupului participă la creșterea puilor. În timp ce grupul caută hrană, puii sunt adunați la un loc și supravegheați de un adult desemnat.

Îngrijirea în comun a puilor este frecventă în rândul femelelor. Cele care nu au propriii pui se comportă ca niște bone și își ajută părinții să le crească frații și surorile mai mici.

Suricatele nu au o perioadă de reproducere bine determinată și se pot împerechea pe tot parcursul anului. După o gestație de aproximativ 70 de zile, femela naște 2–5 pui în vizuina subterană a familiei. Un grup poate crește până la trei rânduri de pui într-un singur an.