Ghepardul este un prădător caracteristic savanelor din Africa și Asia. În timpul vânătorii, în loc să se bazeze pe apropierea pe furiș, își folosește mai ales superioritatea în viteză. Deși este adesea inclus în categoria felinelor mari, ghepardul aparține de fapt subfamiliei Felinae. Aceasta înseamnă că, în ciuda taliei sale mari, din punct de vedere taxonomic este mai apropiat de felinele sălbatice de talie mică. Cele mai apropiate rude ale sale sunt puma și jaguarundi.

O trăsătură comună a acestor feline este osul hioid complet osificat, datorită căruia pot toarce, dar nu pot răcni. Este însă interesant că ghepardul are pupile rotunde, asemenea felinelor mari, și nu verticale, precum felinele de talie mai mică.

Ghepardul este cel mai rapid prădător terestru de pe Pământ. Pe distanțe scurte i-a fost măsurată o viteză de 93 de kilometri pe oră, dar poate depăși chiar și 100 de kilometri pe oră. Nu poate însă menține această viteză decât pe parcursul câtorva sute de metri, deoarece sprintul îi solicită organismul în mod extrem.

Structura corpului său este perfect adaptată acestei performanțe. Corpul zvelt, coloana vertebrală flexibilă și capul mic reduc rezistența aerului, iar coada lungă îl ajută să-și mențină echilibrul în timpul schimbărilor rapide de direcție. Clavicula incomplet dezvoltată permite membrelor anterioare să se întindă mai mult înainte. Deoarece caninii săi sunt relativ mici, cavitățile nazale pot fi mai mari, permițând circulația rapidă a unui volum mare de aer către inima și plămânii măriți.

Ghearele labelor sunt numai parțial retractile. Această caracteristică este reflectată și de denumirea științifică a genului, Acinonyx, care provine din limba greacă și înseamnă „gheară nemișcată”. Ghearele rămase în exterior asigură o aderență mai bună la viteze mari și ajută animalul să accelereze și să efectueze manevre rapide.

Ghepardul poate fi recunoscut cu ușurință și după aspectul său deosebit. Blana de culoare crem este acoperită cu aproximativ 2.000 de pete negre, care alcătuiesc un model diferit la fiecare exemplar. Acest desen servește drept un fel de identificator natural, deoarece nu există doi gheparzi cu modele perfect identice.

Pe față prezintă două dungi negre, asemănătoare unor „urme de lacrimi”, care coboară de la ochi spre gură. Se presupune că acestea reduc reflexia luminii solare și îl ajută să vadă mai bine în timpul vânătorii.

Femelele trăiesc de obicei singure, în timp ce masculii formează frecvent grupuri mici, numite coaliții. Acestea sunt alcătuite în general din frați proveniți din același rând de pui, dar uneori în grup sunt acceptați și masculi neînrudiți. Membrii coaliției au grijă unii de alții, se toaletează reciproc și își caută companionul dacă acesta lipsește pentru o perioadă mai lungă.

Toți membrii au drepturi egale atunci când vine vorba de pradă și de hrănire. De asemenea, s-a observat că masculii care trăiesc în coaliții sunt în general mai sănătoși decât cei solitari și au mai mult succes în apropierea femelelor.

Inițial, ghepardul era răspândit în întreaga Africă, iar în Asia trăia din Peninsula Arabică până în sudul Indiei. În prezent este o specie amenințată. În trecut a fost vânat în număr mare pentru blană, iar în Asia populațiile sale au fost afectate în special de capturarea exemplarelor sălbatice, care erau folosite la vânătoare.

Astăzi, principalele amenințări sunt restrângerea habitatului, intensificarea concurenței cu prădătorii mai mari și mai puternici, precum și reducerea numărului animalelor care îi servesc drept pradă. Potrivit Listei roșii a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), subspecia africană a ghepardului are statutul de specie vulnerabilă, iar subspecia asiatică este în pericol critic de dispariție. În sălbăticie, în Africa, mai trăiesc doar aproximativ 10.000 de exemplare.

Grădina Zoologică din Szeged participă la Programul European pentru Conservarea Speciilor Amenințate (EEP), al cărui scop este păstrarea diversității genetice și menținerea unei populații stabile de gheparzi în grădinile zoologice europene.