Gârliță mare (Anser albifrons)

Gârlița mare cuibărește în tundra arctică din Eurasia și America de Nord. Multe dintre păsările care cuibăresc în nordul Rusiei străbat mii de kilometri pentru a ajunge în Ungaria. În timpul migrației și iarna, pe apele din țara noastră se pot aduna stoluri de zeci de mii de exemplare. Noaptea se odihnesc de obicei pe apă, iar ziua se hrănesc pe pajiștile, terenurile cultivate și miriștile din apropiere.

Gârlița mare poate fi recunoscută după pata albă de deasupra ciocului, ciocul rozaliu și petele negre neregulate de pe abdomenul păsărilor adulte. Exemplarele tinere nu au încă pata albă pronunțată de pe frunte, iar abdomenul lor este mai puțin pătat. Stolurile se pot amesteca cu cele ale altor gâște sălbatice; uneori, printre ele poate fi observată și gârlița mică, o specie amenințată.

Familiile de gârlițe mari rămân strâns unite. Femela depune ouăle într-un cuib construit pe solul tundrei, iar ambii părinți îndrumă și protejează puii. Aceștia încep să zboare la vârsta de aproximativ 7–8 săptămâni, însă familia rămâne împreună mult timp după aceea.

În timpul năpârlirii de vară, gârlițele mari își pierd temporar capacitatea de a zbura. Își schimbă simultan penele de zbor, astfel că în această perioadă au nevoie în mod deosebit de un habitat sigur și liniștit.